Tratament Termic Post Sudura

Tratamentele termice dupa sudare care se aplica pentru a inlatura efectele nedorite provocate de operatia de sudare.

Clasificarea tratamentelor termice:

Grupa I – cuprinde TT care se aplica produselor metalice a caror structura si stare de tensiuni sunt intr-o stare instabila de echilibru, ca urmare a operatiilor tehnologice anterioare (turnare, sudare, deformare plastica la cald sau la rece, prelucrare prin aschiere sau taiere). Scopul aplicarii TT este omogenizarea compozitiei chimice in interiorul cristalelor de solutie solida (recoacere de omogenizare), eliminarea tensiunilor interne (recoacere de detensionare), sau inlaturarea ecruisajului (recoacere de recristalizare).

Grupa II – cuprinde TT care se aplica produselor metalice a caror structura este in afara de echilibru, in urma operatiilor tehnologice anterioare. Scopul aplicarii TT din aceasta grupa este aducerea materialului intr-o stare apropiata de cea de echilibru, cu graunti de o anumita forma, cu dimensiuni si distributii care sa asigure anumite caracteristici tehnologice (de prelucrare prin aschiere, de TT, etc.) sau de exploatare. Transformarile in stare solida care stau la baza acestor TT implica modificarea numarului si naturii fazelor in timpul incalzirii si racirii, motiv pentru care poarta denumirea de recoaceri cu transformari de faza in stare solida.

Grupa III – cuprinde TT aplicate cu scopul de a aduce produsele metalice intr-o stare in afara de echilibru. TT din aceasta grupa poarta denumirea de calire. De obicei, structurile obtinute prin calire se supun unor tratamente ulterioare fie cu scopul modificarii naturii fazelor obtinute prin calire, fie pentru inlaturarea tensiunilor interne periculoase care apar in timpul racirii.

Grupa IV – cuprinde TT aplicate produselor metalice calite, cu scopul de a le aduce intr-o stare mai apropiata de cea de echilibru pentru realizarea anumitor caracteristici de exploatare sau tehnologice. TT din aceasta grupa poarta denumirea de revenire sau imbatranire.

Grupa V – cuprinde TT aplicate in medii active din punct de vedere chimic si prin care se modifica compozitia chimica si structura straturilor superficiale ale produselor, cu scopul realizarii anumitor caracteristici de exploatare. TT din aceasta grupa poarta denumirea de tratamente termo-chimice.

Parametrii caracteristici TT:

–        viteza de incalzire – [0C/h] – limitata la valorile superioare de pericolul deformarii sau fisurarii ;

–        temperatura de incalzire – [0C] – in functie de natura materialului si a tratamentului termic;

–        durata de mentinere constanta a temperaturii (izoterma) – [h] – in scopul uniformizarii temperaturii in sectiunea transversala si a omogenizarii microstructurii ;

–        viteza de racire – [0C/h] – limitata la valorile superioare de pericolul deformarii sau fisurarii;

cuptor 3
cuptor 2
SC DELTA HEAT SERVICES SRL

Tratamentul termic dupa sudare este necesar atunci cand pericolul de fisurare in timpul solicitarii constructiei nu este inlaturat chiar si in cazul sudarii cu preincalzire.

Incalzirile si racirile succesive care apar in timpul sudarii, dau nastere la dilatari si contractii care produc tensiuni interne, uneori foarte mari conducand la deformarea pieselor sudate sau chiar la fisuri si crapaturi. De asemenea, datorita supraincalzirii metalului in timpul sudarii (mai ales la sudarea cu flacara) se poate inrautati structura in zona imbinarii atat de mult incat rezistenta metalului scade sub limita admisa.

Prin aplicarea unui tratament termic dupa sudare se reduc tensiunile remanente precum si imbunatatirea caracteristicilor mecanice si tehnologice ale materialului imbinarii. Tipul si regimul tratamentului termic se stabilesc prin proiectul de executie, in functie de compozitia chimica a otelului, de dimensiunile pieselor de sudare, caracteristicile constructive si conditiile impuse imbinarilor sudate.

Recoacerea de detensionare consta in incalzirea otelului la temperatura de 550-650sC. Durata de mentinere la temperatura de incalzire se stabileste in functie de grosimea peretelui piesei si este de 2-3 min pentru fiecare 1mm grosime al peretelui, dar cel putin 20-30min.

Racirea se face lent, odata cu cuptorul, pana la temperatura de 300sC dupa care racirea se poate continua in aer linistit.

Tratamentul termic se face cu scopul de a reduce tensiunile provocate de prelucrarile anterioare interne aparute in procesul de sudare, fara a influenta esential proprietatile mecanice ale materialului.

Se realizeaza si o crestere a rezistentei impotriva fenomenului de coroziune fisuranta sub tensiune.

La Delta Heat Services realizam recoacere in cuptor mobil.